PRESCRIPTIA – BENEFICIU SAU IMPEDIMENT

În cele ce urmează, ne vom concentra asupra prescripției datoriilor și a creanțelor al căror termen de prescripție s-a împlinit, analizând efectele juridice pe care aceasta le produce.

Potrivit dispozițiilor legale, termenul general de prescripție este de 3 ani. Totuși, este necesar să se stabilească momentul de la care acesta începe să curgă și modul în care produce efecte după împlinirea sa, având în vedere că prescripția nu operează de drept, ci trebuie invocată în condițiile prevăzute de lege.

Prescripția în practică

În practică, nu sunt puține situațiile în care debitorii primesc, după o perioadă îndelungată de timp, mai întâi somații de plată, iar ulterior acte de executare silită privind creanțe născute cu mulți ani în urmă, uneori chiar cu peste zece ani înainte.

Deși termenul general de prescripție a dreptului de a obține executarea silită este de trei ani, numeroase persoane consideră, în mod eronat, că simpla împlinire a acestui termen conduce automat la stingerea dreptului creditorului de a solicita executarea silită.

În consecință, acestea aleg să nu întreprindă niciun demers juridic, apreciind că trecerea timpului este suficientă pentru a le proteja de orice măsură de executare.

O asemenea conduită pasivă poate avea consecințe juridice semnificative. Deși creanța poate îndeplini toate condițiile legale pentru a fi considerată prescrisă, prescripția nu produce efecte în mod automat în toate situațiile.

Debitorul trebuie să invoce prescripția prin mijloacele procedurale prevăzute de lege, de regulă în cadrul unei contestații la executare, solicitând instanței competente să constate intervenirea prescripției dreptului de a obține executarea silită.

Numai în urma unei astfel de constatări, instanța poate dispune anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea termenului legal și poate reține stingerea dreptului creditorului de a recurge la executarea silită.

Prin urmare, simpla împlinire a termenului de prescripție nu este suficientă pentru a împiedica desfășurarea executării silite în lipsa unei intervenții din partea debitorului, respectiv prin contestație la executare sau acțiune în constatare.

De asemenea, simpla trecere a unui număr de ani, respectiv lipsa unei contestații la executare sau a unei acțiuni prin care să se solicite constatarea prescripției, nu echivalează cu stingerea automată a datoriei. Acționarea optimă, la timp, este cea care face diferența între a scăpa de respectiva datorie sau nu.

Cunoașterea regimului juridic al prescripției și exercitarea în termen a drepturilor procesuale reprezintă elemente esențiale pentru protejarea intereselor debitorului și pentru asigurarea respectării principiului securității raporturilor juridice.

Elementele care trebuie analizate

Structural, este necesară analiza următoarelor elemente cheie: când începe să curgă termenul de prescripție, întreruperea și suspendarea prescripției, dar și invocarea acesteia.

Prescripția dreptului de a obține executarea silită este materializată în cuprinsul dispozițiilor art. 706-711 Cod Procedură Civilă.

Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită, iar în cazul hotărârilor judecătorești, de la data rămânerii lor definitive.

Cu alte cuvinte, dacă discutăm despre un contract de credit, termenul de prescripție începe să curgă de la data scadenței ratei, fiind un moment succesiv pentru fiecare rată ce nu a fost achitată, sau din momentul declarării scadenței anticipate.

În situația în care creditorul nu a inițiat executarea silită în termen de trei ani de la data la care avea dreptul să solicite executarea, debitorul poate invoca prescripția dreptului de a obține executarea silită.

Dacă aceasta este invocată prin contestație la executare, formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea actelor de executare, instanța poate constata intervenirea prescripției și poate dispune anularea executării silite, în condițiile prevăzute de lege.

Suspendarea prescripției

Cazurile suspendării prescripției sunt reglementate de art. 708 Cod Procedură Civilă, fiind în esență următoarele:

1. Lipsa bunurilor urmăribile

Prescripția se suspendă cât timp debitorul nu are bunuri care pot fi executate, dacă bunurile sale nu au putut fi vândute ori dacă acesta își ascunde veniturile sau bunurile.

Cum funcționează: dacă executorul judecătoresc constată oficial, prin proces-verbal, că debitorul nu are salariu, conturi sau proprietăți, termenul de prescripție se suspendă. Acesta reîncepe să curgă doar din momentul în care debitorul obține din nou un venit sau un bun ce poate fi urmărit.

2. Suspendarea executării silite prin lege sau instanță

Termenul nu curge pe perioada în care procedura de executare silită a fost oprită oficial.

Exemplu: dacă debitorul a depus o contestație la executare și o cerere de suspendare, iar judecătorul a aprobat oprirea temporară a executării până la soluționarea dosarului, acea perioadă nu se calculează la prescripție.

Excepție: prescripția nu se suspendă dacă executarea silită a fost oprită la cererea băncii sau a creditorului.

3. Alte cazuri prevăzute de lege

Prescripția se poate suspenda și în alte cazuri stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, cum ar fi, de exemplu, forța majoră.

Suspendare versus întrerupere

Diferența esențială dintre suspendarea și întreruperea cursului prescripției constă în efectele pe care acestea le produc asupra termenului de prescripție.

În cazul suspendării, cursul prescripției este doar întrerupt temporar, perioada scursă anterior suspendării fiind păstrată. După încetarea cauzei de suspendare, termenul își reia cursul din punctul în care a fost suspendat.

În schimb, întreruperea prescripției produce un efect mai energic: timpul scurs anterior întreruperii este înlăturat, iar de la data intervenirii cauzei de întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție, integral, ca și cum termenul anterior nu ar fi început niciodată.

Întreruperea prescripției

Cazurile de întrerupere a cursului prescripției sunt prevăzute de art. 709 Cod Procedură Civilă.

1. Depunerea cererii de executare silită

Este momentul în care banca sau creditorul predă oficial dosarul unui executor judecătoresc.

Regulă: prescripția se resetează la data depunerii cererii, chiar dacă aceasta a fost trimisă din greșeală unui executor necompetent teritorial.

2. Efectuarea unui act de executare silită valabil

Odată pornită executarea, fiecare acțiune oficială a executorului poate porni un nou termen de 3 ani.

Ce contează ca act: doar actele prin care se indisponibilizează ori se valorifică bunuri, de exemplu o adresă de înființare a popririi pe salariu sau un sechestru.

Atenție: simplele adrese informative trimise de executor la ANAF sau ITM pentru a căuta bunuri nu sunt considerate acte de executare și nu resetează termenul.

3. Recunoașterea datoriei de către debitor

Dacă debitorul face un gest prin care admite că datorează acei bani, prescripția poate fi întreruptă.

Exemple: efectuarea unei plăți parțiale, chiar și de 10 lei, semnarea unui angajament de plată scris sau trimiterea unei solicitări de reeșalonare către bancă ori recuperatori.

4. Depunerea cererii de reluare a executării

Dacă executarea fusese suspendată sau oprită temporar din lipsă de bunuri, în momentul în care creditorul depune o cerere de reluare, termenul se resetează de la acea dată.

Concluzie

Instituția prescripției dreptului de a obține executarea silită reprezintă un mecanism juridic esențial pentru protejarea securității raporturilor juridice și pentru sancționarea pasivității creditorului.

Cu toate acestea, simpla împlinire a termenului de prescripție nu conduce, în toate situațiile, la încetarea de drept a executării silite. Debitorul trebuie să își exercite drepturile procesuale în termenul și în condițiile prevăzute de lege, întrucât lipsa unei reacții poate conduce la continuarea executării, chiar și în cazul unor creanțe foarte vechi.

Fiecare dosar de executare silită prezintă particularități proprii, iar stabilirea existenței prescripției presupune o analiză atentă a actelor de executare, a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, precum și a eventualelor cauze de suspendare sau întrerupere a acestuia.

O evaluare juridică realizată în timp util poate clarifica dacă executarea silită a fost începută cu respectarea dispozițiilor legale și ce mijloace de apărare sunt disponibile în cazul concret.